Miercuri 24 Aprilie

Pe Lacul Chios, acum 100 de ani era patinoar, dar, în 2021, legea nu mai permite asta - FOTO


Patinoarul de pe lacul Chios nu poate fi deschis pentru că cei de la Comisia Monumentelor Istorice se opun.

Acolo știau clujenii din anii 1970 că este patinoarul orașului. Vom reveni în comisia de monumente cu această propunere pentru că este cea mai viabilă. Din păcate cei de la monumente nu își dau acordul. Anul viitor vom avea patinoarul în zona centrală, dacă vom fi responsabili, dacă nu vom sta așa cum suntem acum”, a declarat Emil Boc, care spune că va face presiuni. Cu toate acestea, când lacul îngheață, clujenii se încumetă și intră pe lac.

Zona este considerată acum monument istoric și nu se pot face modificările necesare pentru a se amenaja un patinoar, conform cerințelor din 2021. 

Lacul Chios din Parcul Central era punctul central al orașului în iernile de demult. ”Avem imagini din 1900 cu lacul care era transformat iarna în patinoar. Pe lângă concursuri sportive, patinoarul era un loc de întâlnire unde venea lumea bună. După model vienez, o orchestră cânta aici şi se organizau baluri mascate la lumina făcliilor”, spune Ucu Bodiceanu, cel care a realizat o colecţie de fotografii cu Clujul Vechi.

Acesta a spus că pe patinoar veneau personalităţi ale patinajului internaţional pentru a promova sportul. ”Una dintre aceste personalităţi este Lili Kronberger (12 Noiembrie 1890 – 21 mai 1974), fost campionaă mondaliă la patinaj bărbaţi, pentru că atunci nu erau concursuri pentru femei.Ea a fost prima sportivă care a patinat pe muzică, a fost o mare personalitate”, spune Bodiceanu. După al Doilea Război Mondial activitatea patinoarului a contnuat. ”Când eram copil mergeam în fieare iarnă, era foarte multă lume. Clădirea care este acum cazino era pavilion de patinaj, unde era amenajată garderoba şi unde puteai bea un ceai fierbinte.Erau preţuri derizorii, un ceai costa 50 de bani. Exista un echipament special pentru patinaj, pulovere cu dungi orizontale – albastu şi bej”, a mai spus acesta, conform Adevărul.ro.

Comentarii Facebook