Patru studente de la Cluj au creat un dispozitiv care „traduce” sunetul în vibrații - și au fost premiate pe măsură!
O echipă de studente masterande de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a atras atenția juriului la cea de-a treia ediție a programului FIX Cluj cu un proiect inovator dedicat persoanelor cu deficiențe de auz. „Rhythm Touch” este o brățară inteligentă care transformă sunetele în vibrații, oferind utilizatorilor o nouă formă de percepție senzorială.
Dispozitivul a fost deja testat cu succes în cadrul unor evenimente majore: festivalul UNTOLD și anumite proiecții speciale le Cinema Teatru Florin Piersic. A demonstrat astfel că poate schimba radical experiența pentru persoanele cu dificultăți auditive și le-a permis să se bucure de efectele sonore ale filmelor și spectacolelor la care au participat.
Pentru această inovație, echipa a fost recompensată cu o sumă consistentă, menită să sprijine dezvoltarea pe mai departe a proiectului lor: 50.000 de euro.
Studentele au fost felicitate pentru reușita lor chiar pe pagina oficială a Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
„Felicitări, Rhythm Touch! Inovația cu impact social prinde viață atunci când ideile curajoase întâlnesc susținerea potrivită”, conchide postarea de pe rețeaua de socializare.
1 Comentariu
dacă vibrează bine vreau și eu