Parcul Cetățuia din Cluj-Napoca, în beznă după lăsarea serii! Un țarc pentru câini devine inutilizabil
O problemă semnalată de mai mulți ani în Parcul Cetățuia din Cluj-Napoca revine în atenția autorităților. Țarcul destinat plimbării câinilor, cu o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, nu ar avea nicio sursă de iluminat.
Potrivit unei sesizări transmise de un clujean, lipsa iluminatului face ca spațiul să devină practic inutilizabil în perioada în care se întunecă devreme.
„În parcul Cetățuia, mai precis în țarcul pentru plimbat câini, nu există sursă de lumină deloc. Tot țarcul, de aproximativ 1.000 mp, nu este luminat”, se arată în sesizare.
Problema ar fi cu atât mai evidentă în lunile de toamnă și iarnă, când se întunecă mult mai devreme. Locuitorul susține că oamenii evită să intre în țarc după lăsarea întunericului, de teamă să nu fie expuși unor situații neplăcute.
Parcul Cetățuia din Cluj-Napoca, în beznă după lăsarea serii! Un țarc de 1.000 mp pentru câini devine inutilizabil
„Din toamnă și până în primăvară, cum se întunecă mai repede, țarcul acela e nefolosit deoarece oamenii se tem să intre înăuntru că e întuneric”, reclamă clujeanul.
Acesta solicită Primăriei Cluj-Napoca să identifice o soluție pentru iluminarea spațiului, astfel încât țarcul să poată fi utilizat și după lăsarea serii.
În aceeași sesizare este amintită și o altă problemă din zona țarcului: lipsa sau insuficiența coșurilor de gunoi. Clujeanul spune că aceasta a fost reclamată în repetate rânduri, însă susține că nu au fost luate măsuri.
„Vă amintesc că am tot semnalat problema cu coșurile de gunoi din același loc, dar nu s-au luat măsuri”, mai transmite acesta.
0 Comentarii