Paraziți și probleme grave de igienă într-un bloc social din Cluj? Un locatar își acuză vecinul că a răspândit infestarea în întregul imobil
Un chiriaș dintr-un bloc de locuințe sociale din Cluj-Napoca reclamă o situație gravă de igienă și susține că în imobil s-ar fi răspândit paraziți. Acesta cere autorităților să efectueze de urgență un control în apartamentele pe care le indică drept sursă a infestării și să dispună măsurile necesare.
Potrivit sesizării, problema ar afecta un imobil de pe strada Timișului, unde locatarii reclamă apariția insectelor și a altor paraziți. Persoana care a transmis sesizarea susține că infestarea ar fi pornit dintr-unul dintre apartamente și s-ar fi extins în imobil.
Chiriașul afirmă că situația îi afectează inclusiv pe membrii familiei sale, reclamând mușcături, probleme cu somnul și temeri legate de condițiile de igienă din bloc.
În sesizarea transmisă autorităților se mai afirmă că într-unul dintre apartamente ar fi găzduită o persoană care nu figurează în contractul locuinței sociale. Reclamantul susține că aceasta ar contribui la menținerea focarului de paraziți, însă aceste acuzații nu sunt confirmate oficial.
Un alt aspect reclamat este legat de suspiciunea că una dintre persoanele care locuiesc în imobil ar avea o boală contagioasă. Această afirmație reprezintă o suspiciune a reclamantului și nu este însoțită, în sesizare, de o confirmare medicală.
Locatarul solicită Serviciului Fond Locativ Social din cadrul DASM să efectueze o inspecție în teren și să verifice condițiile din apartamentele indicate.
De asemenea, acesta cere implicarea Poliției Locale pentru verificarea situației persoanelor care locuiesc în apartamentele respective și pentru stabilirea dacă sunt respectate condițiile contractuale privind locuințele sociale.
„Vă solicităm de urgență efectuarea unei inspecții sociale și sanitare la locuințele indicate ca surse ale focarului”, se arată în sesizare.
Clujeanul susține că infestarea continuă să se extindă prin imobil și solicită efectuarea unor operațiuni de igienizare și dezinsecție.
Acesta mai cere autorităților să verifice dacă sunt respectate regulamentele privind folosirea locuințelor sociale și, în cazul în care sunt constatate nereguli, să fie luate măsurile administrative prevăzute de lege.
1 Comentariu