Operațiune de iarnă la Cluj-Napoca! Cum funcționează comandamentul de deszăpezire și cine curăță străzile

Comandamentul de deszăpezire este activ în Cluj-Napoca până la final de martie. Zeci de utilaje pregătite să intervină în toate cartierele

Primăria Cluj-Napoca anunță că sistemul de deszăpezire al municipiului este complet operațional pe întreaga perioadă de iarnă, iar intervențiile sunt coordonate prin comandamentul central, activ până la finalul lunii martie 2026.

Potrivit administrației locale, Comandamentul central de deszăpezire funcționează în perioada 15 noiembrie 2025 – 31 martie 2026 și are rolul de a coordona și monitoriza toate intervențiile de deszăpezire și combatere a poleiului din municipiu.

Acesta stabilește traseele de intervenție pentru fiecare sector al orașului, supraveghează activitățile desfășurate pe teren și verifică modul în care operatorii de salubrizare își îndeplinesc obligațiile contractuale. Scopul principal este asigurarea circulației în condiții de siguranță, atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni, în perioadele cu ninsori sau temperaturi scăzute.

Ce firme se ocupă de deszăpezirea străzilor și câte utilaje sunt pe teren

Activitățile de deszăpezire sunt realizate de operatorii de salubrizare cu care Primăria Cluj-Napoca are contracte în vigoare, fiecare fiind responsabil de anumite cartiere ale orașului.

Pentru Sectorul 1, care include cartierele Mănăștur, Grigorescu, Gruia, Centru și Zorilor, deszăpezirea este asigurată de S.C. Supercom S.A.. Operatorul pune la dispoziție 24 de utilaje specifice, printre care solnițe echipate cu lamă, autobasculante pentru transportul zăpezii și încărcătoare frontale.

În Sectorul 2, ce cuprinde cartierele Mărăști, Gheorgheni, Iris, Dâmbu Rotund și Bună Ziua, intervențiile sunt realizate de S.C. Brantner Servicii Ecologice SRL, care dispune de 22 de utilaje de deszăpezire, pregătite să acționeze în funcție de condițiile meteo.

Clujenii pot semnala problemele direct la dispecerat

Primăria reamintește că cetățenii pot sesiza situațiile problematice legate de deszăpezire sau polei apelând dispeceratul dedicat, la numărul de telefon 0727.228.526. Sesizările sunt preluate și transmise echipelor din teren pentru intervenții rapide.

Autoritățile locale recomandă șoferilor să circule cu prudență în perioadele cu ninsori și să adapteze viteza la condițiile de drum, iar pietonilor să fie atenți pe trotuarele și zonele cu risc de alunecare.

Primăria Cluj-Napoca transmite că va continua să monitorizeze permanent situația din oraș și să intervină prompt ori de câte ori condițiile meteo o impun, pentru menținerea siguranței pe drumurile publice.

Comentarii Facebook