Duminica 28 Aprilie

O femeie a fost atacată la Gherla de un bărbat și este în stare gravă


O femeie a fost înjunghiată la Gherla, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 2, într-o locuință de pe Aleea Mesteacănului.

O femeie în vârstă de 47 de ani, aflată în stare gravă, cu multiple leziuni în zona toracelui și membrelor superioare, provocate cu un obiect tăietor-înțepător, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză au fost demarate cercetări, rezultând că aceasta ar fi fost agresată de către un bărbat.

La acest moment femeia se află sub supraveghere medicală, potrivit IPJ Cluj.

Cauza a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, scrie Gherla Info.

Femeia a fost resuscitată în Unitatea de Primiri-Urgențe, urmare a unui stop cardiorespirator și a fost direcționată de urgență spre Blocul Operator. S-a intervenit chirurgical în echipă multidisciplinară, împreună cu medici urologi și de chirurgie toracică.

Evoluția pacientei este favorabilă, iar în prezent se află la Secția de Terapie Intensivă pentru investigații suplimentare, monitorizare și îngrijiri de specialitate.

Comentarii Facebook