Marti 11 August

Noile autobuze electrice se dau în folosință la Cluj. Vezi cum arată FOTO/VIDEO


Primăria Cluj-Napoca și CTP Cluj anunță că 10 dintre noile autobuze electrice comandate pentru municipiul Cluj-Napoca au sosit și au fost puse în funcțiune, iar un al 11-lea autobuz urmează să sosească.


În luna august a anului trecut, municipalitatea a semnat un contract cu producătorul de autobuze Solaris, prin care comanda 11 autobuze electrice, dar și mai multe stații de încărcare, pentru a mai înlocui din flota mijloacelor de transport în comun.

Mijloacele de transport în comun au fost achiziționate printr-un program de cooperare elvețiano-român, iar valoarea acestora se ridică la 23.747.255,30 lei (fără TVA).

De asemenea, în cadrul aceluiași program, au fost contruite trei stații de încărcare rapidă (cate una la fiecare dintre cele două capete ale liniei 30 și una în depoul de reparații), dar și 11 stații de încărcare lentă (la capetele liniei 30 și în depoul de reparații).

 

Noile autobuze electrice au o raza minimă de 120 km pe o singură încărcare, în condiții extreme de iarnă, iar în condiții normale, acestea au o raza medie de 220 km pe incărcare.


La evenimentul de prezentare a autobuzelor este prezent și Ambasadorul Elveției în România, Excelența Sa Dl. Urs Herren, care a precizat că felicită Clujul și că este invidios că în Elveția nu este Wi-Fi în mijloacele de transport în comun.

 

Vehiculele au o capacitate de 78 de locuri şi o autonomie de 105 kilometri, sunt dotate cu wi-fi, camere video de supraveghere, aer condiţionat şi podea joasă pentru persoanele cu dizabilităţi. 

 

De asemenea, proiectul a presupus construirea a 3 stații de încărcare rapidă (la cele 2 capete ale liniei 30, 1 stație - Autobaza Grigorescu, 1 stație - Autobaza IRA și 1 stație - depoul de reparații str Al. Vaida Voevod) și a 11 stații de încărcare lentă (5 stații Autobaza Grigorescu, 5 stații Autobaza IRA și 1 stație depoul de reparații  str Al. Vaida Voevod).

 

Stația de încărcare rapidă pe timpul zilei, cu ajutorul unui sistem tip pantograf face posibilă încărcarea în 10 minute. 

 

Statia de încărcare lentă pe timpul nopții este compusă dintr-un echipament care asigură cuplarea autobuzului la rețeaua de joasă tensiune (timpul de încărcare este de 6 ore).



Autobuzele au fost cumpărate din fonduri puse la dispoziție de guvernul Elveției. Bugetul total al proiectului este de 7.596.398 franci elvețieni incluzând T.V.A., reprezentând 32.094.021,91 lei la un curs de schimb valutar estimat (1CHF = 4,2249 LEI). Din bugetul prevăzut, maximum 6.456.938 CHF, echivalentul a 27.279.917,356 RON reprezintă contribuția elvețiană, iar minimum 1.139.460 CHF, echivalentul a 4.814.104,554 RON reprezintă contribuția Municipiului Cluj-Napoca.

 

Noi achiziții de mijloace de transport din fonduri europene:

 

Pe lângă cele 11 autobuze electrice, Primăria Cluj-Napoca a depus o cerere de finanțare în valoare de 71.537.165 lei (fără TVA) pentru sustinerea transportului electric nepoluant în oras in cadrul Prioritătii de investitii 4e, Obiectivul specific 4.1 din Programul Operational Regional 2014-2020:

30 autobuze electrice;

50 troleibuze;

24 tramvaie.

 

Valoarea totală a acestor cereri de finanțare (autobuze electrice, tramvaie si troleibuze) este de peste 100 milioane Euro. 

Comentarii Facebook