Mura trăiește! Cățelușa din Cluj, chinuită în lanțuri, este vie și luptă pentru supraviețuire: „Încă nu poate face mai nimic singură” FOTO


Mura, cățelușa despre care imaginile au revoltat clujenii, trăiește. Este vie. Slabă până la os, dar prezentă, cu ochii larg deschiși mai mult ca niciodată. După perioada de suferință extremă trăită în lanțuri, Mura se află acum sub îngrijire medicală și nu mai este singură.

„Mura există! În piele și oase, și cu doi ochi de mure pe care astăzi îi ține mai deschiși decât până acum. Încă nu poate face mai nimic singură, și tocmai de aceea este important că nu mai este singură. Pe lângă echipa medicală permanent lângă ea, vă are pe dumneavoastră: cei care ați trimis gânduri bune de însănătoșire, gânduri drepte de aplicare a legii și donații. Vă mulțumim în egală măsură și peste poate!”, a transmis adăpostul pentru animale „Arca lui Noe, Cluj”.  

618685068_1325492486287237_5332240745448454921_n.jpg

Cei care au trimis gânduri bune, au cerut aplicarea legii și au contribuit prin donații fac parte din sprijinul vital de care Mura beneficiază acum. Reprezentanții care se ocupă de caz transmit mulțumiri tuturor celor care au ales să creadă, să ajute și să nu rămână indiferenți.

CITEȘTE ȘI: Actorul clujean Bob Rădulescu tună și fulgeră, după ce a aflat de chinul unei cățelușe ținută în lanțuri: „Animale fără rost în viață de-și zic oameni”

Amintim că actorul și comediantul clujean Bob Rădulescu a reacționat vehement în spațiul public după ce a aflat de chinul prin care a trecut o cățelușă ținută în lanțuri, caz care a stârnit revoltă pe rețelele sociale. Divertisment Cluj

Vizibil afectat, artistul a anunțat că a donat pentru salvarea cățelușei Mura și a condamnat ferm tratamentele inumane aplicate animalelor.

„Am donat pentru Mura și aș mai dona o binemeritată mwie si-un gløntz la bestiile care țin câini în lanțuri, căca-m-aș pe ei de morți emoțional, spiritual și rațional, bestii cretine care sunt doar hoituri care-și duc existența între birt, televizor, bucătărie și buda din fundu' curtii și asta e toată viața lor tristă și searbădă, fără să se gândească la nimic în afară de burta lor, animale fără rost în viață de-și zic oameni...”, a transmis Bob. 

Comentarii Facebook