Mașini parcate pe banda 1 într-o zonă din Cluj! Un localnic cere montarea de stâlpișori

Un clujean este nemulțumit de situația creată de șoferii care își parchează sau staționează autoturismele neregulamentar în zona intersecției dintre străzile Agricultorilor și Ciobanului din Cluj-Napoca.

Potrivit sesizării, mașinile sunt lăsate frecvent inclusiv pe banda 1 de circulație, ceea ce îngreunează traficul și afectează vizibilitatea în zonă.

Clujeanul susține că problema se repetă și poate reprezenta un risc pentru participanții la trafic, motiv pentru care solicită autorităților să verifice situația și să ia măsuri.

„În zona intersecției dintre str. Agricultorilor și str. Ciobanului din Cluj-Napoca se constată frecvent autoturisme parcate/staționate neregulamentar, inclusiv pe banda 1 de circulație”, se arată în sesizare.

Acesta atrage atenția că autoturismele parcate pe banda de circulație „îngreunează semnificativ traficul rutier, reduc vizibilitatea și creează situații de risc pentru participanții la trafic”.

Pentru ca problema să nu se repete, clujeanul propune montarea unor stâlpișori de protecție sau delimitare pe marginea carosabilului.

„Având în vedere faptul că această situație se repetă, solicit verificarea zonei și, dacă este posibil, montarea unor stâlpișori de protecție/delimitare pe marginea carosabilului, pentru a împiedica parcarea neregulamentară a autoturismelor pe banda 1 de circulație și pentru menținerea unei circulații fluente și în condiții de siguranță”, mai transmite acesta.


Comentarii Facebook