Mașină lovită de tren la Dej. Șoferul ajuns cu autoturismul sub roțile vagoanelor VIDEO


Un accident feroviar, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc, joi seară, în jurul orei 00.00, pe strada 1 Mai din Dej.

Un barbat in varsta de 56 de ani din Dej, aflat la volanul unui autoturism VW, a intrat cu masina sub rotile unui tren care tocmai iesea cu spatele de pe poarta unei fabrici din zona. In urma impactului, barbatul a ramas incarcerat, scrie dejeanul.ro.

Conform sursei citate, garnitura privata de tren iesea pe poarta fabricii, in timp ce agentii feroviari au oprit traficul rutier prin semnale luminoase. Cand trenul se afla in intregime de-a latul soselei, un sofer in varsta de 56 de ani din Dej, care circula pe directia Gara – Cluj-Napoca, nu a respectat semnalele agentilor si a intrat cu masina direct sub rotile trenului.

Conducătorul auto a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare. Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Municipal Dej, acesta suferind multiple leziuni, însă din fericire viața nu i-a fost pusă în pericol.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili de ce șoferul nu a oprit la semnalele agenților.

Comentarii Facebook