Vineri 13 Decembrie

Mănășturenii, nemulțumiți de firma de salubritate din Cluj: „Vă rog frumos, ridicați gunoiul mai des/Așa arată Clujul de 5 stele”


Mai mulți locuitori din Mănăștur se plâng pe gunoierii de la Supercom pentru că nu mai au unde să arunce gunoiul, iar tomberoanele sunt mereu pline până la refuz. Oamenii zic că momentan gunoiul se ridică între 14 și 20 de zile, perioadă în care se adună mormane la propriu.

„Vă rog frumos să ridicați gunoiul mai des, momentan se ridică între 14-20 zile, și cum se observă mereu este plin. Sau mai puneți încă 1-2 tomberoane”, se arată într-o reclamație pentru Primăria Cluj, transmisă de un locuitor de pe strada Primăverii. 

O altă sesizare a fost făcută și de către locuitorii de pe strada Mehedinți. 

„Așa arată Clujul de 5 * domnilor! Mormane de gunoi Mehedinti 51-53, nu mai avem unde arunca gunoiul! Deja miroase urât. Vă rog să luați măsuri”, a mai transmis cineva într-o sesizare pentru autoritățile locale. 

Imagine cu caracter ilustrativ

Comentarii Facebook