Mai vine iarna la Cluj? Vezi cum va fi vremea în următoarele săptămâni



Meteorologii estimează că în următoarele săptămâni vor exista câteva fluctuații de temperatură, în prima perioadă fiind sesizată o creștere a valorilor termice cu până la 4 grade Celsius, apoi o scădere până la sfârșitul lunii.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.


TRANSILVANIA

Până miercuri 15 ianuarie, temperaturile maxime cresc cu 3...4 grade, apoi scad puţin, pentru ca la sfârşitul acestei săptămâni şi la începutul săptămâmânii viitoare să se atingă din nou medii de 6...7 grade. În intervalul 22 ianuarie – 26 ianuarie regimul termic va fi în scădere, cu aproximativ 4 grade, dar maximele rămân totuşi uşor mai ridicate decât mediile climatologice specifice acestei date. Mediile valorilor minime de temperatură vor fi negative în majoritatea zilelor, iar cel mai frig va fi la începutul şi la sfârşitul intervalului, când în depresiuni izolat va fi ger.

Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată în zilele de 15 şi 16 ianuarie, apoi după data de 19 ianuarie. Precipitațiile vor fi slabe, ploi în prima săptămână, apoi mixte.


LA MUNTE

Până la mijlocul celei de a doua săptămâni, mediile temperaturilor maxime vor fi pozitive şi se vor situa între 2 şi 4 grade, apoi vor începe să scadă sub 0 grade. Media minimelor nocturne se va menţine negativă în ambele săptămâni, iar cele mai reci nopţi vor fi la începutul și la finalul intervalului de prognoză. Trecător vor fi precipitaţii mixte, iar spre final mai ales sub formă de ninsoare.

Comentarii Facebook