Locuitorii de pe mai multe străzi din Cluj-Napoca, exasperați de lipsa deszăpezirii de peste o săptămână: „Vă bateți joc de noi”
Locuitorii din cartierul Gheorgheni, zona Soporului și Colonia Sopor, reclamă lipsa totală a intervenției autorităților locale în urma ninsorilor și a înghețului din ultima perioadă.
Potrivit acestora, străzile sunt neasfaltate, acoperite de gheață și zăpadă, iar de mai bine de o săptămână nu a intervenit niciun utilaj de deszăpezire.
Un clujean a transmis un mesaj ferm adresat administrației locale, exprimând nemulțumirea comunității.
CITEȘTE ȘI: Zeci de mașini abandonate sub nămeții grei din Cluj. Proprietarii nu s-au sinchisit să le mai dezăpezească: „Oare care o fi explicația?”
„În continuare observăm că vă bateți joc de noi, cetățenii acestui cartier. Străzile sunt neasfaltate și acum bonus «înghețate și zăpezite». A trecut o săptămână și nu a intrat nici măcar un plug aici. Haideți, domnule primar, cu lopata și să ne apucăm de treabă, facem un TikTok, o postare pe Facebook, așa cum se face. Cu respect, așteptăm soluționarea pe toată strada Soporului, Gheorgheni și Colonia Sopor”, se arată în mesaj.
7 Comentarii