Miercuri 11 Decembrie

Locatarii unui bloc din Cluj, terorizați de un câine maidanez. Animalul s-a strecurat în clădire: ,,A început să urmărească o mamă și un copil”


O clujeancă care locuiește în Mărăști susține că, de zile bune, un câine fără stăpân dă târcoale blocului în care locuiește. 

Animalul s-ar fi strecurat chiar și în clădire. Aceasta menționează că patrupedul a început să urmărească locatarii, cauzându-le o stare de frică. Clujeanca cere ajutorul autorităților ca animalul să fie relocat din zonă.

,,În ultimele zile este un câine (pare fără stăpân) care se plimbă prin clădirea în care locuim.Ieri a avut loc și un mic incident când câinele a început să urmărească o mamă și un copil... a fost înfricoșător și acest câine nu pare foarte prietenos. Este de obicei lângă LIDL in Marasti, iar uneori în strada Buftea. Ar fi posibil ca câinele să fie luat din cauza măsurilor de siguranță? Nu știu pe cine să sun, nu cunosc niciun adăpost pentru câini sau altceva…”, a transmis aceasta într-o sesizare adresată Primăriei Cluj-Napoca.


Comentarii Facebook