Limitatoarele de viteză, coșmarul unui șofer din Cluj! „Pot muri oameni până trec ambulanțele peste toate”
Limitatoarele de viteză de pe Aleea Slănic, în zona trecerii de pietoni de la colțul parcului spre strada Nicolae Pascaly, sunt contestate de șoferi, care cer îndepărtarea acestora după montarea semafoarelor pentru pietoni.
Limitatoarele nu ar mai fi necesare în condițiile în care trecerea de pietoni este semaforizată, iar menținerea lor ar provoca, în fiecare zi, deteriorarea mașinilor care circulă prin zonă. Reclamantul solicită demontarea acestora și nivelarea carosabilului.
Șoferii cer reguli clare pentru montarea limitatoarelor
Autorul sesizării cere autorităților să nu mai instaleze limitatoare de viteză pe străzi fără avizul Poliției Rutiere. În opinia sa, astfel de dispozitive pot deveni un pericol dacă sunt amplasate necorespunzător și pot provoca pagube autoturismelor.
O altă problemă semnalată este impactul asupra vehiculelor de intervenție. Ambulanțele și autospecialele de pompieri ar putea pierde timp atunci când trebuie să traverseze mai multe limitatoare de viteză, în special în situații în care fiecare minut contează.
„Poate muri omul sau să ardă casa până stau mașinile de urgență la toate limitatoarele inutile”, avertizează autorul sesizării.
Ce tip de limitatoare sunt considerate mai potrivite
De asemenea, amplasarea limitatoarelor se afla pe arterele principale, unde, potrivit autorului, ar trebui evitate. În opinia acestuia, limitatoarele ar trebui instalate doar în zonele foarte aglomerate dintre blocuri, acolo unde există o justificare pentru reducerea vitezei.
Totodată, este propusă utilizarea unui model standard, mai lung și cu o rampă de acces lină, asemănător soluțiilor întâlnite în Olanda și Elveția, unde carosabilul este supraînălțat gradual.
1 Comentariu