Lebedele de pe lacul Gilău, vânate și otrăvite - VIDEO


Trei lebede de pe lacul Gilău au căzut pradă unor oameni fără suflet. 

Sunt trei. Din același loc, Lacul Gilău, un lac format pe cursul râului Someșul Mic.

Două dintre ele au ajuns pe rând la Tîrgu Mureș în cursul zilelor trecute. O stare proastă, capul bălăngănindu-se, nefiresc de dureros privirii. Pasul, amețit. Dr. Borka Levente a examinat lebăda – posibilă otrăvire.

Sosește a doua lebădă de la Cluj, în prealabil consultată de colegii de la Universitatea de Medicină Veterinară din Cluj Napoca, surpriza, o alice în maxilar.

A treia este undeva pe lac, încă. Oameni de bine au încercat să o prindă cu o barcă, dar nu au reușit. Nu știm ce s-a întâmplat cu ea deși am căutat-o și noi. În schimb am descoperit un cadavru proaspăt de lebădă, sfâșiat de câini.

Suntem siderați de ceea ce se întâmplă și condamnăm profund pe cei care cred că împușcarea cu alice a animalelor sălbatice reprezintă un act de „entertainment”. Este absolut îngrozitor! Despre cât de ilegal este nu mai are rost să ne exprimăm.

Și nu sunt nici pe departe singurele cazuri”, spun reprezentanți Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii ”Grupul Milvus”.

Comentarii Facebook