Investiție de milioane de lei pentru reducerea infecțiilor nosocomiale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj. Oamenii vor fi în siguranță
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj continuă procesul amplu de modernizare prin inaugurarea a două noi facilități medicale esențiale: Blocul operator și Compartimentul ATI din cadrul Secției Clinice ORL, precum și Laboratorul de Microbiologie, o structură unică în sistemul public sanitar din Transilvania.
Investiție de milioane de lei pentru reducerea infecțiilor nosocomiale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj
Noile spații au fost complet reamenajate și dotate cu echipamente de ultimă generație, în urma unei investiții realizate prin programul PNRR – Componenta Sănătate, cu scopul de a reduce riscul infecțiilor asociate actului medical.
Proiectul, derulat pe parcursul a aproape doi ani, are o valoare totală de aproximativ 7 milioane de euro, din care facilitățile inaugurate recent însumează investiții de circa 1,5 milioane de euro. În cadrul Secției ORL, unde funcționează un bloc operator cu patru săli moderne, se efectuează anual peste 1.500 de intervenții chirurgicale, mulți dintre pacienți fiind copii.
Investițiile în Laboratorul de Microbiologie vor aduce o îmbunătățire semnificativă în diagnosticarea și supravegherea bolilor transmisibile, dar și în controlul infecțiilor nosocomiale și monitorizarea rezistenței bacteriene la antimicrobiene. Laboratorul dispune de tehnologie avansată care permite analize rapide și precise, contribuind direct la creșterea calității actului medical.
„Acest proiect răspunde unei nevoi critice a sistemului medical – prevenirea și reducerea riscului de infecții asociate actului medical. În ultimii doi ani, SCJU Cluj a trecut printr-un amplu proces de reamenajare și modernizare, care a vizat mai multe secții esențiale, precum ATI, Ortopedie, Medicină Internă și Laboratoarele de Analize și Microbiologie”, a declarat Prof. Dr. Claudia Gherman, managerul spitalului.
Au fost instalate 11 centrale performante de tratare a aerului la SCJU Cluj
Valoarea totală a investițiilor în echipamente și lucrări pentru Blocul Operator și Compartimentul ATI ORL este de 3.490.382 lei, iar pentru Laboratorul de Microbiologie, investiția se ridică la 4.012.506 lei.
Modernizările includ instalarea a 11 centrale performante de tratare a aerului, 17 tablouri electrice IT Medical și 62 de rampe medicale, asigurând astfel condiții optime pentru pacienți și personalul medical.
Prin aceste investiții strategice, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj își consolidează poziția de centru medical de referință în regiune, oferind servicii moderne, sigure și adaptate standardelor europene de calitate în sănătate.


2 Comentarii