Incendiu puternic pe strada Constantin Brâncuși! Un apartament a luat foc - VIDEO și FOTO
Un apartament de pe strada Constantin Brâncuși, din Cluj-Napoca, a luat foc miercuri seara, în jurul orei 21.40.
Pentru stingerea focului, pe strada Constantin Brâncuși s-au deplasat două mașini pentru stins incendii și una pentru intervenții și salvări de la înălțimi au intervenit.
Alarma a fost dată în jurul orei 21.40, iar pompierii sosiți de urgență la locul solicitării au găsit apartamentul, situat la etajul trei, cuprins aproape în întregime de flăcări. Locatarii blocului s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.
Un bărbat în vârstă de 70 de ani a primit îngrijiri de la echipajul SAJ, dislocat la locul evenimentului, privind posibila de intoxicare cu fum. Bărbatul a refuzat transportul la spital.
Intervenția promptă a pompierilor a reușit să limiteze extinderea flăcărilor și la celelalte apartamente din imobil.
Focul a izbucnit de la o lumânare lăsată aprinsă pe o colecție de ziare din bibliotecă.
În urma incendiului au fost deteriorate, pe lângă distrugerile însemnate din apartamentul situat la etajul trei, tâmplăria de PVC a apartamentului de deasupra celui afectat și, prin scurgerea apei, zugrăveala din apartamentul situat dedesubt.
4 Comentarii