Incendiu la un apartament din Mănășur. O bunicuță a fost salvată de nepot FOTO


Un incendiu a izbucnit, miercuri dimineață, la un apartament de pe Aleea Padin, din Mănăștur.

O autospecială pentru stins incendii a fost alertată, în cursul dimineții (în jurul orei 7.50), ca urmare a unui început de incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul I, al unui bloc de locuințe de pe Aleea Padin, din municipiul Cluj-Napoca”, informează ISU Cluj.

O femeie de aproximativ 70 de ani a fost evacuată de nepotul său de 24 de ani, înainte de sosirea pompierilor, și a fost consultată de către echipajul SMURD, dislocat la locul evenimentului. 

Cei doi au fost transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale, având în vedere posibilitatea de a fi intoxicați cu fum.

Pompierii au găsit apartamentul inundat, în mare parte cu fum, și flăcări care cuprinseseră mașina de spălat haine, situată în baia apartamentului. Focul a fost stins prompt de echipa de intervenție, fără a fi necesară evacuarea persoanelor din celelalte apartamente.

Din cercetările preliminare, se pare că focul a pornit de la o defecțiune a mașinii de spălat vase.

Comentarii Facebook