Incendiu în parcarea subterană a Iulius Mall Cluj! O mașină a fost cuprinsă de flăcări, iar pompierii au intervenit de urgență pentru a stinge focul

Mașină în flăcări în parcarea subterană de la Iulius Mall Cluj-Napoca. Pompierii au intervenit în forță

Un autoturism a luat foc în parcarea subterană a Iulius Mall din Cluj-Napoca, iar pompierii au intervenit de urgență pentru a împiedica extinderea flăcărilor la celelalte mașini aflate în subsolul complexului comercial.

La fața locului a acționat Detașamentul 1 Cluj, cu două autospeciale de stingere și un echipaj medical. Alte două autospeciale trimise inițial au fost întoarse din drum, după ce echipajele ajunse primele au constatat că focul poate fi ținut sub control cu forțele deja prezente.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, incendiul a fost lichidat, iar pompierii au continuat apoi operațiunile de răcire a zonei în care s-au manifestat flăcările. Focul a distrus între 50 și 60% din compartimentul motor al mașinii.

Nu au existat victime.

Fumul, cel mai mare pericol într-o parcare subterană

Într-un spațiu închis, sub un centru comercial cu mii de oameni în interior, cel mai mare risc nu îl reprezintă flăcările, ci fumul. O mașină care arde poate umple în câteva minute un întreg nivel de parcare, poate bloca ieșirile și poate ajunge, prin sistemele de ventilație, în zonele în care se află publicul. Pompierii au precizat însă că parcarea totuși nu a fost inundat cu fum, ceea ce a ușurat considerabil intervenția și a limitat efectele incidentului.

WhatsApp Image 2026-08-21 at 15.04.41 (1).jpeg

WhatsApp Image 2026-08-21 at 15.04.41 (2).jpeg

WhatsApp Image 2026-08-21 at 15.04.41.jpeg

Comentarii Facebook