Imagini cu traficul infernal din Cluj! Sute de șoferi, prinși în coloane de kilometri întregi pe drumurile din județ
Traficul rutier este serios îngreunat pe drumul dintre Morlaca și Negreni, în județul Cluj, pe sensul de mers spre Oradea. Zeci de autoturisme și TIR-uri s-au adunat într-o coloană care se întinde pe câțiva kilometri, iar șoferii sunt nevoiți să aștepte pentru a putea înainta.
Probleme similare au fost semnalate miercuri și pe o altă arteră importantă din județ, pe drumul dintre satul Vâlcele și Cluj-Napoca. Atunci, mai multe autoturisme și vehicule de mare tonaj au înaintat cu dificultate, formând o coloană de câțiva kilometri.
Aglomerația din zona Morlaca–Negreni a fost surprinsă într-o fotografie realizată în această dimineață, în jurul orei 08:00. Imaginea arată numeroase autoturisme și TIR-uri care înaintează cu dificultate, în condițiile unui trafic foarte aglomerat.
Probleme repetate pe drumurile din județul Cluj
Nu este pentru prima dată când șoferii semnalează coloane lungi și timpi mari de așteptare pe drumurile care leagă Cluj-Napoca de localitățile din județ.
Săptămâna trecută, conducătorii auto au raportat aglomerație pe ruta dintre Cluj-Napoca și Dej, unde atât autoturismele, cât și TIR-urile au înaintat cu dificultate.
Probleme au fost semnalate și de navetiștii din zona Gherla. Un șofer a relatat că traficul dintre Răscruci și Bonțida a fost extrem de aglomerat, iar parcurgerea unei distanțe de doar câțiva kilometri a durat aproximativ 40 de minute.
Aglomerația de la primele ore ale dimineții îi afectează atât pe șoferii care se deplasează spre Cluj-Napoca, cât și pe transportatori și pe persoanele care fac naveta către municipiu.
Coloanele lungi de pe principalele artere ale județului ridică din nou semne de întrebare cu privire la fluidizarea traficului și la dificultățile întâmpinate zilnic de cei care circulă pe aceste rute.
1 Comentariu