Iluminatul public funcționează și ziua la Cluj-Napoca, în plină criză energetică. Pe ce străzi merg becurile
Iluminatul public a funcționat pe mai multe străzi din cartierul Observator, marți, 18 august, în plină criză energetică
Premierul Ilie Bolojan a făcut apel la responsabilitate și la un consum redus de energie în toată țara. Totuși, mesajul lui Bolojan a fost uitat pentru câteva ore de cei care gestionează consumul energiei electrice în Cluj-Napoca.
Pe strada Pasteur și strada Observatorului au fost remarcate mai multe corpuri de iluminat care funcționau în plină zi. Situația l-a nemulțumit pe un clujean, iar acesta a avut un mesaj ferm către cei responsabili.
„Priviți cum merg becurile pe străzile Pasteur și Observatorului pe timp de zi. Statul român vrea economisire de curent și la Cluj merg pe timp de zi. Nu mi se pare normal”, a declarat bărbatul pentru Știri de Cluj.
România, în plină criză energetică
România traversează una dintre cele mai dificile perioade pentru sistemul energetic din ultimii ani. Seceta severă, debitele extrem de scăzute ale Dunării și reducerea producției hidrocentralelor au obligat autoritățile să ia măsuri pentru menținerea echilibrului dintre consum și producția de energie electrică. Guvernul a cerut tuturor marilor companii, dar și instituțiilor de stat să acorde o atenție sporită consumului de energie electrică în luna august.
Situația s-a complicat și mai mult după oprirea ambelor reactoare de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. Unitatea 2, care avea o capacitate de aproximativ 706 MW, a fost oprită începând cu 13 august, pe fondul nivelului extrem de scăzut al Dunării. Cele două reactoare asigură în condiții normale aproximativ 20% din producția de energie electrică a României.
Dacă seceta și temperaturile ridicate continuă, producția hidro poate rămâne la niveluri scăzute, iar sistemul va depinde în continuare de importuri și de capacitățile disponibile ale centralelor clasice.
1 Comentariu