Hristos a înviat! Mii de clujeni au participat azi-noapte la slujba de Înviere. Imagini impresionante de la Catedrala din Mănăștur
Mii de clujeni au participat azi-noapte la slujba de Înviere. Imagini impresionante de la Catedrala din Mănăștur
Cluj-Napoca a trăit, în noaptea de 12 aprilie 2026, unul dintre cele mai emoționante momente ale anului, când mii de credincioși s-au adunat la Catedrala din Mănăștur pentru a participa la slujba de Înviere.
La miezul nopții, în momentul în care clopotele au început să răsune, liniștea a fost spartă de vestea cea mare: „Hristos a înviat!”. Credincioșii au aprins lumânările și au dat mai departe „lumină din lumină”, creând o imagine spectaculoasă în fața bisericii și în împrejurimi, inclusiv în Parcul Primăverii.
Slujba Învierii a fost oficiată pe esplanada din fața lăcașului de cult, unde mulțimea s-a adunat într-un cadru solemn și profund. Atmosfera a fost una deosebită, marcată de momente înălțătoare în care toți cei prezenți au cântat într-un glas „Hristos a înviat”, primind răspunsul „Adevărat a înviat”, într-un cor impresionant.
La finalul slujbei, părintele paroh Dan Cismaș a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Vremea este a sluji Domnului”, îndemnând credincioșii la credință și unitate.


Tradiționala procesiune a continuat pe traseul Parcul Primăverii – strada Primăverii – strada Ion Meșter – Parcul Primăverii, unde participanții au înconjurat biserica, revenind apoi pentru încheierea slujbei.
După slujbă, pe parcursul întregii nopți, credincioșii au primit „paști”, oferite la demisolul bisericii, păstrând vie tradiția și spiritul sărbătorii.
Astăzi, în dimineața zilei de Paște, de la ora 10:00, va avea loc Sfânta Liturghie Pascală, urmată de binecuvântarea coșurilor cu bucate în curtea lăcașului de cult.
Hristos a înviat!



1 Comentariu