Hoț din Cluj, reținut după ce a intrat prin efracție într-o biserică din Mărăști! Individul a dat spargerea și într-un beci și a furat tot ce a prins
Un hoț a fost arestat după ce a furat diverse obiecte dintr-un beci și a pătruns prin efracție într-o biserică din cartierul clujean Mărăști.
Pe 7 ianuarie, bărbatul a forțat ușile de acces ale unei biserici din Mărăști în timpul nopții, însă nu a găsit nimic ,,de interes” așa că a plecat cu mâna goală.
,,În fapt, în urma cercetărilor a reieșit faptul că la data de 7 ianuarie a.c. in jurul orei 03:30, prin forțarea unei uși de acces, bărbatul ar fi pătruns într-un locaș de cult situat în cartierul Mărăști, fără a sustrage bunuri din interior.”, transmite IPJ Cluj.
După câteva zile, hoțul a dat atacul din nou, de data aceasta la un beci al unui imobil din cartier. De aici a furat diferite obiecte după care s-a făcut nevăzut.
,,Ulterior, la data de 31 ianuarie a.c. bărbatul în cauză ar fi pătruns în beciul unui imobil situat in acelasi cartier, iar din două încăperi ar fi sustras mai multe bunuri, respectiv o boxă audio si mai multe perechi de încălțăminte, cauzând unprejudiciu de peste 1800 de lei, recuperat parțial până în prezent.”, transmite IPJ Cluj.
Bărbatul de 38 de ani din Turda a fost reținut inițial pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la furt calificat și furt calificat în formă continuată. Ulterior instanța a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
1 Comentariu