Hoț cu tupeu maxim în Piața OSER din Cluj. A furat de față cu jandarmii și a încercat să fugă în momentul legitimării FOTO


Un hoț care acționează în zona Pieței OSER din Cluj-Napoca poate concura la titlul de cel mai tupeist (sau prost) infractor. El a încercat să sustragă bunuri într-o zonă unde patrulau jandarmii iar în momentul când aceștia au intervenit a încercat să scape de legitimare fugind peste un gard.

Astăzi, în jurul orei 12:00, o patrulă de jandarmi a Grupării Mobile Cluj-Napoca, aflată în misiune în zona Pieței Oser din municipiul Cluj-Napoca, a surprins un tânăr în timp ce sustrăgea o pereche de adidași de la un comerciant aflat în piață. 

oser 2.jpg

„Persoana suspectă de infracțiunea de furt a încercat să se sustragă legitimării, a fugit și a încercat să escaladeze un gard, moment în care a fost prins de patrula de jandarmi. ” a transmis Gruparea de Jandarmi Mobilă din Cluj-Napoca.

Ulterior, bunurile au fost recuperate și predate proprietarului, făptuitorul a fost identificat, sancționat contravențional pentru refuz de legitimare și  condus la sediul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale.

oser 1.jpg

Comentarii Facebook