Haos pe o stradă din Cluj-Napoca! Șoferii parchează după bunul plac și blochează circulația: „Această problemă este de la începutul lui octombrie”
Locuitorii de pe strada Pajiștei se confruntă cu o problemă tot mai gravă: de la numărul 54 în jos, până în intersecția cu strada Pastorului, circulația este blocată pe un sens din cauza mașinilor parcate pe margine.
Oamenii spun că situația persistă în fiecare an, de la începutul lunii octombrie, odată cu sosirea studenților în oraș, și durează până la finalul anului universitar.
„Strada Pajiștei, de la nr. 54 în jos, până în intersecția cu Strada Păstorului, este ocupată cu mașini parcate, astfel încât este blocată circulația pe un sens de mers.
Această problemă este de la începutul lui octombrie până pleacă studenții. În fiecare dimineață se lasă cu certuri, nu știm care avem dreptul să trecem primii. Am tot sesizat asta, dar primăria nu face nimic”, se arată în mesaj.
Amintim că și locuitorii de pe Aleea Rășinari din Cluj-Napoca se plâng de mașinile parcate ilegal, care blochează singura cale de acces pentru ambulanțe și pompieri.
Deși zona este semnalizată clar cu indicatorul „Oprire/Staționare interzisă”, mai mulți șoferi ignoră sistematic semnele rutiere și își lasă mașinile exact pe singura cale de acces pentru autospecialele de intervenție.
1 Comentariu