Groază pentru părinții de pe o stradă din Cluj! Trei câini sunt lăsați liber pe stradă și atacă trecătorii: "Copilul plânge de frică de fiecare dată"

Câini lăsați liberi pe o stradă din Cluj-Napoca. Localnicii se plâng că sunt terorizați zilnic

O sesizare transmisă autoritățile locale arată că, pe strada Viile Dâmbul Rotund, trei câini ar fi lăsați liberi zilnic de proprietari, fără lesă și fără supraveghere, punând în pericol trecătorii care circulă pe stradă.

Potrivit sesizării trimise autorităților locale, animalele aparțin unei familii care locuiesc pe strada Viile Dâmbul Rotund și ar avea, în opinia autorului sesizării, obiceiul de a se comporta ca și cum ar fi stăpânii spațiului public. Cei trei câini ar circula liber pe toată lungimea străzii, de la un capăt la altul, fără ca proprietarii să fie prezenți sau să intervină.

Cel mai grav aspect semnalat ține de siguranța copiilor. Autorul sesizării spune că, ori de câte ori iese la plimbare cu copilul mic, cei trei câini vin în fugă, lătrând, și îi încercuiesc pe cei doi. Situația s-ar repeta zilnic, iar copilul ar ajunge de fiecare dată speriat, plângând, motiv pentru care părintele este nevoit să îl ia în brațe pentru a-l proteja.

„Nu este vorba doar despre o stradă, ci despre o comunitate întreagă”

La nivelul municipiului Cluj-Napoca, regulamentele locale privind deținerea animalelor de companie obligă proprietarii să nu lase câinii liberi pe domeniul public, fără lesă și fără supraveghere directă. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage sancțiuni contravenționale, aplicate în urma sesizărilor sau a constatărilor directe ale poliției locale.

Persoanele care se confruntă cu situații similare pot depune sesizări la Poliția Locală Cluj-Napoca, atât online, cât și telefonic, solicitând verificarea și, după caz, sancționarea proprietarilor de animale care nu respectă regulile privind circulația liberă a câinilor pe domeniul public.

Comentarii Facebook