Furtuna de aseară a făcut ravagii în județul Cluj. Doi bărbați au fost găsiți morți pe un câmp, ar fi fost loviți de trăsnet!


Tragedie în comuna Săcuieu, județul Cluj! Opt vaci și doi bărbați, îngrijitori ai animalelor, au fost găsiți morți pe un câmp. Polițiștii cercetează cazul, însă o primă ipoteză ar fi că aceștia au fost loviți de trăsnet.

La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 21.40, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați despre faptul că în localitatea Rogojel, comuna Săcuieu, au fost găsite decedate 8 bovine, posibil prin fulgerare, iar cei doi bărbați, îngrijitori ai animalelor, nu au fost identificați în respectiva zonă.

Au fost demarate verificări, iar în jurul orei 23.00, cei doi bărbați, de 43 și 44 de ani au fost identificați, însă din nefericire, un echipaj medical a constatat decesul acestora. Ulterior trupurile au fost transportate la IML Cluj, în vederea efectuării necropsiei, urmând a fi stabilită cu exactitate cauza decesului”, transmite IPJ Cluj, pentru Știri de Cluj.

În cadrul cercetărilor efectuate la fața locului, s-a constatat că cele două cadavre prezentau urme vizibile de leziuni. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

Colaj foto: Observator

ff.jpeg

Comentarii Facebook