FOTO. Ardelean deghizat în femeie, prins la cerșit în București. Polițiștii au descoperit că tânărul are mașină și stă în chirie într-o zonă rezidențială
Un tânăr de 31 de ani din Bistrița-Năsăud a fost prins duminică, 11 august, de Poliția Locală Sector 6 din București cerșind pe străzile din cartierul Militari. Ardeleanul era deghizat în femeie și le spunea trecătorilor că adună bani pentru o intervenție chirurgicală.

Tânărul era îmbrăcat într-o rochie și avea o perucă pe cap.
„Nu vă lăsați păcăliți!
Sub niște haine de damă (rochie, sutien cu bureți, dres gros, espadrile), și o perucă stă de fapt un escroc. Nicidecum o femeie îndurerată, bolnavă, a cărei viață depinde de o operație pentru care nu are bani.
Bărbatul de 31 de ani este din Bistrița și, de fapt, duce un trai normal. Și, în loc să-și găsească un loc de muncă, a preferat să vă păcălească. În mașină avea o întreagă recuzită, pentru rolul de cerșetor.”, potrivit Primăriei Sectorului 6.

Primarul Ciprian Ciucu a transmis că bistrițeanul are și mașină, în care se schimbă de haine, pentru a intra în rolul de cerșetor, și își permite o chirie în Chiajna, în Militari Residence.

„Cerșetoria a devenit o artă a deghizării! Are și autovehicul în care se schimba de haine și își permite o chirie în Chiajna, în Militari Residence.
Poliţia Locală Sector 6 l-a demascat astăzi în Militari. Nu mai zic nimic...", a transmis primarul Ciprian Ciucu.
6 Comentarii