Floreștenii vor plăti pentru greșelile constructorilor. Asociațiile de Proprietari vor primi factura. Primarul Bogdan Pivariu: „Este ilegal și imoral”
Locuitorii din Florești ar putea fi nevoiți să suporte costurile unor lucrări de remediere provocate de erori făcute în urmă cu mai mulți ani, atunci când au fost construite ansambluri rezidențiale din comună. Primarul Bogdan Pivariu susține că problema nu le aparține proprietarilor de apartamente, ci dezvoltatorilor care au executat greșit rețelele de canalizare și evacuare a apelor pluviale.
Administrația locală a descoperit mai multe situații în care sistemul de colectare a apelor pluviale este conectat ilegal la canalizarea menajeră
Edilul spune că administrația locală a descoperit mai multe situații în care sistemul de colectare a apelor pluviale este conectat ilegal la canalizarea menajeră, fapt care provoacă suprasolicitarea rețelei în timpul ploilor abundente. „Am descoperit deficiențe în ceea ce privește apa pluvială cu canalul menajer, care sunt conectate, lucru care este ilegal și imoral. Nu este corect deloc. Nu am stat cu mâna în sân, am avut discuții cu cei de la Compania de Apă ca să vedem cum putem remedia. În zilele următoare vom avea și o soluție tehnică”, a declarat Bogdan Pivariu la ZIUA LIVE.
O altă problemă identificată este în zona Eroilor 22, la ansamblul Carteziana, unde există suspiciuni privind modul în care sunt conectate unele pompe. Primarul a precizat că verificările vor fi realizate împreună cu Compania de Apă, instituția care administrează infrastructura. Pivariu a explicat că rețeaua de canalizare menajeră din Florești este dimensionată corespunzător pentru populația actuală, însă dificultățile apar în timpul ploilor, când în conducte ajunge și apa pluvială.
„Canalizarea menajeră este dimensionată corect și n-are nicio problemă. Problema importantă este atunci când plouă. Apa de ploaie nu are ce căuta în canalul menajer. Cu mulți ani în urmă, când s-au construit ansambluri de blocuri, probabil nu au fost dezvoltate deloc sau au fost prost dimensionate canalele pluviale și au fost conectate în canalul menajer. Practic, când apar ploile, canalul menajer este suprasolicitat”, a explicat edilul.
Pentru rezolvarea situației, Primăria pregătește un proiect amplu care include realizarea unui bazin de colectare a apelor pluviale și extinderea rețelei dedicate în zonele unde aceasta lipsește. „Avem licitație pentru un bazin de colectare a apelor pluviale. Acolo unde nu există canalizații pluviale le vom crea și vom conduce apa în acel bazin. Facem și un regulament de racordare, astfel încât apa de ploaie să fie reținută la sursă și evacuată treptat”, a spus Pivariu.
Primarul a anunțat și o rectificare bugetară pentru intervenții punctuale pe domeniul public
Primarul a anunțat și o rectificare bugetară pentru intervenții punctuale pe domeniul public, însă a atras atenția că lucrările necesare pe proprietățile private vor trebui suportate de asociațiile de proprietari, deoarece administrația locală nu are cadrul legal să finanțeze astfel de investiții. Totuși, edilul consideră că locatarii nu poartă vina pentru situația creată și spune că Primăria îi va sprijini dacă vor decide să îi acționeze în instanță pe dezvoltatorii imobiliari responsabili.
„Nu este vina celor care au cumpărat apartamente în blocuri. Dacă intenționează să meargă în instanță cu cei care au dezvoltat aceste ansambluri, le acordăm suportul necesar. Din păcate, nu putem să asumăm noi costul, nefiind pe domeniul public”, a declarat Bogdan Pivariu.
0 Comentarii