Joi 29 Iulie

Explozie la o casă din Baciu, satul Popești Deal. Pompierii resuscitat o femeie și au salvat-o, după o intervenție dramatică


O femeie a fost resuscitată de către pompieri și salvatorii SMURD, după ce aceasta a fost surprinsă de o explozie în locuința proprie. Incidentul s-a produs în Baciu, luni seara. 

Mai multe mijloace pentru stingerea incendiilor și două echipaje SMURD au fost alertate ca urmare a unui apel de urgență ce anunța producerea unei explozii în urma unor acumulări de gaze, într-o casă de locuit din localitatea Popești Deal, comuna Baciu.

Solicitarea a fost înregistrată în jurul orei 19.00, iar în momentul sosirii pompierilor la fața locului au găsit o femeie fără semnale vitale, care fusese scoasă de aparținători în afara locuinței și-i aplicau masajul cardiac extern, precum și câteva focare minore în interiorul casei.

Pompierii au continuat suportul vital de bază până la sosirea echipajelor SMURD, concomitent cu desfășurarea operațiunilor de recunoaștere și stingere a incendiului. Manevrele de resuscitare au fost efectuate împreună cu echipajele SMURD și au readus în scurt timp semnalele vitale femeii de cca 50 de ani. Aceasta prezenta arsuri la nivelul feței și a mâinilor, iar starea generală era gravă, fiind necesară intubarea acesteia. Victima a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Suflul exploziei a distrus ferestrele de la parterul imobilului, iar flăcările au mistuit bunurile din bucătăria și camera situate la parterul casei. 

Cel mai probabil evenimentul a avut la bază o acumulare de gaze de la o butelie de gaz folosită pentru alimentarea unui aparat de gătit.

Comentarii Facebook