Drama ascunsă a unei primărițe din Cluj: „Sunt pacient oncologic”. Mărturisirea emoționantă și apelul către toți românii: „Prevenție, prevenție, prevenție”
Puțini oameni aflați în funcții publice aleg să vorbească deschis despre cele mai grele momente din viața lor. Cu atât mai puțin despre lupta cu o boală gravă. O astfel de mărturisire vine din Apahida, iar mesajul transmis nu a fost unul despre suferință, ci despre importanța prevenției și a controalelor medicale făcute la timp.
Puțini oameni aflați în funcții publice aleg să vorbească deschis despre cele mai grele momente din viața lor
În aceste zile, la Apahida, are loc caravana medicală „3 Zile de Sănătate” by HealthFest, un eveniment care aduce în comună aproximativ 40-50 de medici din peste 15 specialități și oferă consultații gratuite locuitorilor. În spatele implicării deosebite a administrației locale în organizarea acestui proiect se află însă și o dramă personală pe care primărița comunei a decis acum să o facă publică.
Într-o intervenție la TVR Cluj, primărița comunei Apahida, Cristina Belce, a dezvăluit că este pacient oncologic și că experiența ultimelor luni i-a schimbat complet perspectiva asupra sănătății și prevenției. „Să știți că evenimentul acesta a venit așa în momentul acesta, când eu, în urmă cu trei săptămâni, am făcut ultima cură de chimioterapie. Da, o zic public pentru prima dată, sunt pacient oncologic. Și da, dacă aș fi prevenit, poate că nu ajungeam aici. De aceea am subliniat că trebuie să facem prevenție, prevenție, iar prevenție”, a declarat Cristina Belce.
În cadrul evenimentului, locuitorii pot beneficia gratuit de consultații și evaluări în specialități precum cardiologie, neurologie, gastroenterologie, ginecologie, ORL, pediatrie, oftalmologie și multe altele. În situațiile în care sunt descoperite afecțiuni ce necesită investigații suplimentare, pacienții vor fi direcționați către clinici partenere aflate în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Cristina Belce spune că experiența prin care trece a convins-o că prevenția trebuie să devină o prioritate și că oamenii ar trebui să acorde mai multă încredere medicilor decât informațiilor neverificate din mediul online. „Este vorba de a educa populația. (…) Avem o societate, zic eu, puțin ‘atotștiutoare’. Ne informăm de pe Google, de pe Facebook, ne opunem la aproape toate ideile cu care vin specialiștii. Și am un îndemn: haideți să lăsăm specialiștii să-și facă treaba lor”, a spus edilul.
Primărița a povestit că, din clipa în care a primit diagnosticul, a decis să urmeze întocmai recomandările medicilor, fără să caute soluții miraculoase sau explicații pe internet: „Eu asta am făcut recent, asta am făcut recent, de la Paște încoace. Efectiv am lăsat specialiștii să își facă treaba, am crezut în tot ce mi-au spus, am crezut în tratamentul și în prognosticul lor și iată că sunt aici. De aceea subliniez prevenția.”
Cristina Belce le transmisese locuitorilor din Apahida că a trecut recent prin „o încercare extrem de grea”
Cu doar câteva zile înainte de această dezvăluire, Cristina Belce le transmisese locuitorilor din Apahida că a trecut recent prin „o încercare extrem de grea” în ceea ce privește sănătatea și îi îndemna să profite de caravana medicală. Atunci nu a dezvăluit diagnosticul, însă mesajul său a fost unul cât se poate de clar: „Recent am trecut peste o încercare extrem de grea în ceea ce privește sănătatea, iar această experiență m-a făcut să înțeleg și mai bine cât de prețioasă este fiecare zi în care suntem sănătoși și cât de important este să nu amânăm analizele și controalele medicale.”
Apelul primăriței se adresează tuturor, inclusiv celor care cred că sunt perfect sănătoși. „Vă încurajez să veniți la control, chiar dacă vă simțiți bine, și să îi aduceți și pe părinții sau bunicii dumneavoastră. Prevenția poate face diferența, iar un diagnostic pus la timp poate să salveze vieți”, a transmis Cristina Belce.

2 Comentarii