Doliu la UMF Cluj! Comunitatea academică a pierdut pe unul dintre cei mai respectați profesori din medicină: „Odihnească-se în pace!”


Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a anunțat, cu profundă tristețe, trecerea în neființă a domnului profesor doctor Lucian Mihai Rusu.

Absolvent strălucit al Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, domnul profesor și-a legat întreaga activitate de Clinica Medicală II și de disciplina Semiologie, unde a fost unul dintre cele mai apreciate cadre didactice. A coordonat disciplina în perioada 2004–2012 și a contribuit la formarea profesională a numeroase generații de studenți, prin rigoare, claritate și respect față de actul medical.

Activitatea sa științifică a inclus aproximativ 80 de lucrări publicate integral, precum și participarea la elaborarea mai multor cărți și manuale de specialitate. Domeniile sale de interes au vizat cercetări privind imunitatea celulară în diabetul zaharat și complicațiile acestuia, imunitatea celulară în neoplasmul bronșic și sarcoidoza gangliopulmonară, afectarea cardiacă în diabetul zaharat, rolul magneziului în patologia cardiacă și diabetică.

618304905_1344724404356609_2506526073272519634_n.jpg

O pierdere grea pentru UMF Cluj! Un dascăl emblematic și medic de excepție s-a stins din viață

A fost medic primar în medicină internă și cardiologie, șef de secție în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și membru al Consiliului Facultății de Medicină, implicându-se activ și în viața administrativă a instituției.

„Dincolo de realizările profesionale, a fost prețuit pentru cordialitate, bunătate și umor. Personalitatea sa a marcat profund colectivul Clinicii Medicale II și comunitatea academică. UMF „Iuliu Hațieganu” transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor apropiați. Odihnească-se în pace!”, au transmis reprezentanții universității. 

Comentarii Facebook