Marti 4 Octombrie

Doi pădurari din Băișoara au fost bătuți de hoții de lemne! Unul și-a dat DEMISIA de frică

 

Doi pădurari din Băișoara au fost bătuți, în seara zilei de 2 septembrie, de doi bărbați prinși la furat lemne. 

 

În seara zilei de 2 septembrie, doi lucrători silvici, care se aflau în executarea sarcinilor de serviciu în zona muntelui Băişoara, au depistat în  jurul orei 21:20, doi bărbaţi care încercau să sustragă material lemnos cu un atelaj cu tracţiune animală.

 

În acel moment, bărbaţii ar fi abandonat lemnul şi ar fi fugit, iar cei doi lucrători silvici au pornit în urmărirea lor.

 

Ajungându-l pe unul dintre aceştia, cei doi lucrători silvici l-au imobilizat şi s-au deplasat în afara fondului forestier, în vederea întocmirii actelor de constatare. 

Astfel, a apărut cel de-al doilea bărbat, care, l-ar fi agresat pe unul dintre lucrătorii silvici, ambii bărbaţi reuşind astfel să fugă.

 

Poliţiştii au stabilit identitatea celor implicaţi, fiind vorba despre doi bărbaţi în vârstă de 63, respectiv 30 de ani, din comuna Băişoara”, precizează Poliția Cluj.

 

Prefectul Clujului, Gheorghe Vușcan, a declarat că unul dintre pădurari și-a dat demisia de frică. Vezi AICI detalii. 

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,ultraj”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda.

 

Totodată, a fost depusă o plângere pentru lovire sau alte violenţe de către bărbatul de 63 de ani, care a relatat organelor de poliţie faptul că ar fi fost agresat de către lucrătorii silvici în momentul depistării.

Comentarii Facebook