Marti 10 Decembrie

Dialog cu o ”handicapată” în parcarea Polus - FOTO

 

Un clujean a ținut să îi atragă atenția unei șoferițe care a parcat la Polus Center pe locul destinat persoanelor cu handicap. 

 

11 dimineața, parcarea goală, intră cu nonșalanță pe locul ăla. Coboară, nu prezenta niciun handicap, decât mintal.

 

"E parcarea goală", îi zic.

"Da' pe tine cine te-a întrebat? Ce, tu n-ai parcat niciodată așa?"

"Nu, că nu sunt nesimțit."

 

E plină țara asta de "handicapați", care se cred mai presus de reguli. Măcar să-i facem de rușine pe internet”, a relatat Răzvan Dragoș, proprietarul blogului  tvdece.ro.

 

Din păcate, toate cazurile prezentate în presă în ultimii ani nu au avut ca efect civilizarea acestor șoferi, care continuă să ocupe locurile destinate persoanelor cu handicap.

 

Cu siguranță, dacă amenzile ar fi de 10 - 20 de ori mai mari ca și cele normale pentru ocuparea unui loc de parcare fără a avea dreptul, atunci acești șoferi s-ar gândi de două ori înainte de a-și lăsa mașina acolo.



Comentarii Facebook