Descindere ca-n filme a mascaților printre căminele din Hașdeu. Doi condamnați, prinși după ce stăteau ascunși într-o groapă camuflată. Unul a fost rănit
Doi bărbați condamnați definitiv la închisoare, care se sustrăgeau executării pedepselor, au fost depistați și încarcerați marți dimineață în urma unei acțiuni desfășurate de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj. Unul dintre ei era ascuns într-o cavitate săpată în pământ și camuflată cu vegetație, în apropierea Complexului Studențesc Hașdeu, iar celălalt a încercat să fugă, însă a fost prins după ce s-a accidentat.
Doi infractori fugari au fost prinși de mascați în zona Complexului Studențesc Hașdeu
Potrivit IPJ Cluj, acțiunea a fost coordonată de Serviciul de Investigații Criminale, împreună cu polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al efectivelor Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca.
Polițiștii dețineau informații operative potrivit cărora cei doi bărbați s-ar ascunde într-o zonă cu vegetație deasă din apropierea căminelor studențești din Complexul Hașdeu. În urma verificărilor efectuate în teren, ambele persoane au fost localizate și reținute. Primul urmărit este un bărbat de 42 de ani, din Cluj-Napoca, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului. Acesta a fost găsit ascuns într-o cavitate săpată în pământ, mascată cu vegetație, haine și alte materiale folosite pentru camuflaj.
Polițiștii arată că, în perioada 2018–2019, pe fondul consumului excesiv de alcool, bărbatul și-ar fi intimidat și amenințat în repetate rânduri cei doi copii minori, supunându-i unor tratamente care le-au pus în pericol dezvoltarea fizică și intelectuală. Cel de-al doilea urmărit, un bărbat de 39 de ani din Cluj-Napoca, fusese condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru agresiune sexuală.
În timpul fugii s-a accidentat la un membru inferior și a început să sângereze
În momentul în care a observat forțele de ordine, acesta a încercat să scape fugind din zona în care se ascundea și escaladând un gard spre strada Piezișa. În timpul fugii s-a accidentat la un membru inferior și a început să sângereze, fiind prins și imobilizat la scurt timp de echipele de intervenție. Înainte de a fi dus în arest, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe pentru îngrijiri medicale.
Potrivit IPJ Cluj, fapta pentru care a fost condamnat a avut loc în data de 14 iulie 2025, în jurul orei 12:00, pe strada Clinicilor din Cluj-Napoca. Anchetatorii susțin că acesta ar fi abordat o femeie și, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, ar fi comis asupra acesteia acte cu caracter sexual fără consimțământ, constând în atingeri. După punerea în executare a mandatelor de executare a pedepselor cu închisoarea, cei doi bărbați au fost încarcerați în Penitenciarul Gherla, unde își vor executa pedepsele dispuse de instanță.
1 Comentariu