De mâine, opt linii de autobuz din Cluj-Napoca își schimbă provizoriu traseul și stațiile. Vezi toate detaliile


Compania de transport public din Cluj-Napoca a anunțat traseele de autobuz care vor fi deviate  începând de mâine, 15 aprilie, ca urmare a lucrărilor din Piața 14 Iulie.

CTP Cluj-Napoca informează publicul călător că, în vederea continuării lucrărilor de modernizare, circulația auto va fi restricționată pe direcția spre centru, pe latura nordică a pieței, pe sectorul cuprins între străzile Giuseppe Garibaldi și Țebei.

În această zonă se va asigura o singură bandă de circulație pentru traficul auto pe direcția Centru → Florești.

Ca urmare, traseele unor linii de transport public vor fi deviate, după cum urmează:

Linia 30

Direcția spre zona centrală:

  • De pe str. Alexandru Vlahuță, traseul va fi deviat pe vechiul traseu: str. Giuseppe Garibaldi – Splaiul Independenței – str. George Coșbuc.
  • Se suspendă stațiile: „14 Iulie Sud” și „Octavian Goga”.
  • Se înființează provizoriu o stație pe str. Giuseppe Garibaldi (nr. 4-6) și se alocă stația Cluj Arena.

Direcția spre cartier:

  • Actualul traseu rămâne neschimbat: str. George Coșbuc – Splaiul Independenței – str. Gen. Eremia Grigorescu – str. Octavian Goga.


Linia 27

Direcția spre Piața Gării:

  • Traseul va fi deviat pe: str. Giuseppe Garibaldi – Splaiul Independenței – str. Gen. Eremia Grigorescu – str. Gen. Dragalina.
  • Se suspendă stațiile: „14 Iulie Sud” și „Octavian Goga”.
  • Se introduce stație provizorie pe str. Giuseppe Garibaldi (nr. 4-6) și se alocă stația Cluj Arena.

Direcția de întoarcere:

  • Traseul rămâne neschimbat.


Liniile 26, 26L, 28, 28B, 41 și 44

Direcția spre zona centrală:

  • Traseele vor fi deviate pe: str. Giuseppe Garibaldi – Splaiul Independenței – str. Barițiu.
  • Se suspendă stațiile: „14 Iulie Sud” și „Octavian Goga”.
  • Se introduce stație provizorie pe str. Giuseppe Garibaldi (nr. 4-6) și se alocă stația Cluj Arena.

Direcția de întoarcere:

  • Traseele rămân neschimbate.

CTP Cluj-Napoca recomandă călătorilor să utilizeze stațiile alternative și să consulte informațiile actualizate disponibile în aplicația TRANZY, pe site-ul companiei și în stațiile de transport public.

Comentarii Facebook