De la inegalitate la haos: Emil Boc cere acțiuni urgente pentru a preveni un model social toxic în România

Primarul Clujului avertizează că România se află într-un punct periculos, în care decalajele sociale cresc alarmant, iar lipsa intervențiilor concrete poate transforma țara într-un spațiu profund fragmentat, lipsit de solidaritate și siguranță

Emil Boc a vorbit deschis la un podcast Ziua Live despre amenințarea pe care o reprezintă prăpastia tot mai mare dintre cei care au totul și cei care se zbat pentru supraviețuire. Fără politici eficiente care să reducă inegalitățile și fără un efort colectiv pentru incluziune socială, spune primarul, ne îndreptăm spre un model de societate în care diferențele nu mai sunt doar economice, ci devin bariere de neîncredere, frică și excludere.

„Nu există mai mare pericol pentru România și pentru viitorul democrației din această țară decât polarizarea extremă a societății românești. De la bogăție la sărăcie, de la calitatea vieții la lipsa calității vieții, oameni bogați-oameni săraci, locuri de muncă-lipsa locurilor de muncă. Aceste polarizări, dacă nu le tratăm acum, dacă nu intervenim cu medicamentația necesară, peste patru ani sau peste un interval de timp, va fi prea târziu și nu vom mai reuși să ne construim o societate închegată, capabilă să reziste la orice șoc, la orice vânt și la orice tulburare”, a subliniat edilul. 

Referindu-se la exemple internaționale unde elitele trăiesc izolate, în comunități păzite de garduri înalte și echipe de securitate, Boc a spus că România nu își poate permite un asemenea viitor. El a pledat pentru un stat care oferă tuturor acces egal la educație, sănătate, locuri de muncă și siguranță, nu doar unei categorii privilegiate.

„Eu nu vreau să trăiesc într-o societate în care ce bogați să se înconjoare de ziduri și cu armele la ușă pentru a nu fi atacați sau să meargă toți cu bodyguarzi pe stradă.”, a spus primarul. A adăugat că este nevoie de un efort colectiv din partea guvernanților, a administrațiilor locale, dar și a cetățenilor pentru a evita un scenariu în care lipsa de șanse devine o regulă, nu o excepție.

Comentarii Facebook