Coșmar zilnic pe o stradă din Cluj! Mașinile parcate ilegal lângă un magazin blochează o bandă întreagă și pun șoferii în pericol
Haos în trafic pe strada Frunzișului din Cluj-Napoca: șoferii parchează ilegal chiar lângă Lidl și blochează o bandă întreagă
Traficul de pe strada Frunzișului continuă să fie un coșmar pentru șoferi, mai ales la orele de vârf. O nouă sesizare transmisă de un locuitor arată că, zilnic, banda de circulație de lângă magazinul Lidl este „confiscată” de mașini parcate neregulamentar, ceea ce reduce vizibilitatea și blochează fluxul din intersecție.
Potrivit cetățeanului care a transmis sesizarea autorităților locale, situația durează de mult timp și pare să se agraveze de la o săptămână la alta. Mașinile lăsate pe o banda de circulație obligă conducătorii auto să iasă mai mult în intersecție, crescând riscul unor coliziuni.
„Sunt aproape tot timpul vehicule parcate neregulamentar pe o banda de circulație, îngreunând circulația și vizibilitatea. În special la orele de vârf se întâmplă asta. Vă rog să faceți verificări periodice”, a transmis locuitorul din zonă.
Locuitorii cer intervenții și controale mai dese: „E nevoie de soluții urgente”
Oamenii din cartier spun că lipsa locurilor de parcare, combinată cu graba șoferilor la orele de vârf, face ca zona să devină periculoasă pentru toți participanții la trafic. Blocarea unei benzi îngreunează intrarea și ieșirea din intersecție și duce la cozi care se prelungesc până în dreptul magazinului Lidl și chiar mai sus, spre sensul de urcare.
Totodată, mulți șoferi reclamă faptul că vizibilitatea scăzută, cauzată de mașinile parcate pe colț, îi obligă să iasă periculos de mult în intersecție pentru a verifica dacă drumul este liber.
Solicitarea principală a clujenilor este clară: controale mai dese din partea Poliției Locale și sancționarea celor care parchează ilegal, în special la orele când traficul este deja la limită.
2 Comentarii