Confundați cu lupi, mai mulți câini fără stăpân creează panică pe o alee din Cluj-Napoca: „Crește riscul pentru locuitori și animale”


Locuitorii de pe Aleea Detunata din Cluj-Napoca semnalează prezența unor câini fără stăpân în zona blocului Detunata 11. Trei câini de talie mare au apărut în apropierea imobilului și refuză să părăsească zona.

Potrivit martorilor, animalele au fost observate inițial seara, iar din cauza dimensiunilor au fost confundate, la un moment dat, cu lupi. În ultimele zile, câinii apar și pe timpul zilei, ceea ce a amplificat îngrijorarea locatarilor.

Oamenii din zonă susțin că animalele reprezintă un pericol atât pentru pietoni, cât și pentru animalele domestice. Locatarii cer intervenția autorităților pentru prevenirea unor posibile incidente.

Confundați cu lupi, mai mulți câini fără stăpân creează panică pe o alee din Cluj-Napoca: „Crește riscul pentru locuitori și animale”

„Câini fără stăpân pe Aleea Detunata, trei câini de dimensiuni mari au apărut la blocul Detunata 11 și nu pleacă. Acești câini au mai fost văzuți seara în zonă, fiind confundați, la un moment dat, cu lupi.

În prezent, animalele apar și pe timpul zilei, ceea ce crește riscul pentru locuitori și animalele domestice din apropiere. Locatarii cer intervenția autorităților pentru a preveni incidente nedorite”, a transmis un clujean. 

Comentarii Facebook