COD GALBEN de ninsoare și viscol. Clujul este afectat



Meteorologii de la ANM au emis un avertisment de tip cod galben de ninsoare pentru mai multe județe din țară, inclusiv Cluj.

Avertismentul este valabil în perioada 27 decembrie, ora 20.00 - 29 decembrie, ora 10.00.

În intervalul menţionat în toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent şi vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60...70 km/h, iar pe creste 80...90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Intensificări ale vântului şi precipitaţii în general slabe cantitativ, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala şi în restul teritoriului, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice.

De asemenea, meterologii precizează că începând cu data de 29 decembrie vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopţilor şi dimineţilor în nordul şi centrul teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest, iar vântul va continua să prezinte intensificări îndeosebi în sud-est.

Comentarii Facebook