Clujul își premiază cele mai curate blocuri: 752.000 de lei puși la bătaie pentru asociațiile care transformă curățenia în artă

Primăria lansează o nouă ediție a concursului „Curățenie generală”, competiție devenită tradiție între asociațiile de proprietari care își îngrijesc spațiile verzi, fațadele blocurilor, parcările și zonele adiacente

În Cluj-Napoca, curățenia face legea din 12 mai până pe 7 iulie. Și anul acesta, motivarea vine sub formă de fonduri: nu mai puțin de 752.000 de lei vor fi împărțiți între asociațiile care se remarcă prin curățenie, ordine și spirit civic.

Pentru cele mai bine întreținute blocuri, Premiul I valorează 3.200 de lei, iar 40 de astfel de premii vor fi acordate. Alte 40 de asociații vor primi Premiul II, în valoare de 2.700 de lei, iar 80 de Premii III, de 2.200 de lei fiecare, vor recompensa efortul celor care aproape ating perfecțiunea.

Și dacă nu ești pe podium, ai toate șansele la una dintre cele 200 de mențiuni, fiecare în valoare de 1.700 de lei. Față de anul trecut, numărul mențiunilor s-a dublat, semn că municipalitatea încurajează implicarea comunității.

Înscrierile se fac între 12 și 23 mai, iar marea mobilizare de forțe se desfășoară până pe 2 iunie, timp în care asociațiile trebuie să demonstreze că pot transforma un bloc banal într-o carte de vizită pentru cartier.

O comisie de jurizare, alcătuită din reprezentanți ai Consiliului Local, ai aparatului primarului și ai operatorului de salubritate, va merge pe teren pentru a evalua fiecare zonă.

Se punctează tot: curățenia spațiilor verzi, aspectul fațadei, parcările, intrarea în bloc, lipsa cablurilor dezafectate și colectarea selectivă a deșeurilor. Punctajul maxim este de 120 de puncte, iar blocurile care își „fac temele” până la capăt vor avea șansa la un premiu în bani și, de ce nu, la mândria cartierului.

La final, în urma unei reverificări, se va stabili clasamentul final, iar banii vor putea fi folosiți doar pentru reparații, amenajări, refațadizări și lucrări necesare blocului sau spațiilor aferente.

Comentarii Facebook