Miercuri 24 Aprilie

Clujean prins la volan în trafic, fără permis. S-a ales cu dosar penal


Polițiștii clujeni au depistat în trafic, marți, un bărbat care s-a urcat la volan fără a deține permis de conducere.

Astfel, la data de 10 decembrie, în jurul orei 13.00, polițistii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin, Secţia 8 Poliţie Rurală Huedin, au depistat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 108C, pe raza localității Mărgău, județul Cluj. 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.

Bărbatul este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.


Comentarii Facebook