Miercuri 11 Decembrie

Clujean lovit de mașină în timp ce traversa strada, chiar lângă spitalul din Gherla


Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc sâmbătă seară,pe strada 1 Decembrie 1918, din Gherla.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs în jurul orei 20:10. Șoferul unui autoturism Skoda, care circula dinspre centrul orașului spre ieșirea spre Cluj-Napoca, a surprins și accidentat un bărbat care traversa șoseaua, scrie someseanul.ro.

Potrivit martorilor, bărbatul se afla pe trecerea de pietoni și se pare că era în stare de ebrietate.

În urma impactului, bărbatul a căzut la pământ și s-a lovit la cap.

Câteva persoane care treceau prin zonă i-au oferit primul ajutor bărbatului, transportându-l apoi la spitalul care se afla chiar imediata apropiere.

Comentarii Facebook