Clujean exasperat după 5 luni de coșmar! „De fiecare dată doar avertismente”: Același șofer parchează în continuare pe marcaj, nestingherit

„Cel puțin 4 avertismente și parchează în continuare": un clujean, exasperat după luni de sesizări

Un locuitor din Cluj-Napoca spune că a epuizat toate variantele legale la îndemână – sesizări, telefoane la poliție, avertizări repetate, fără ca situația să se schimbe cu ceva. De mai bine de cinci luni, un marcaj de tip hașură dintr-o zonă a orașului este ignorat zi de zi de șoferi, iar cel puțin unul dintre aceștia ar fi primit deja minimum patru avertismente de la Poliția Locală, fără să fie oprit.

„În fiecare zi/noapte este parcată o mașină pe marcaj, alteori două", scrie clujeanul în sesizarea transmisă redacției. El precizează că a atașat fotografii din ultimele zile, inclusiv din dimineața în care a trimis mesajul, când același șofer, cel cu cel puțin patru avertismente la activ – și-a parcat din nou duba exact pe marcaj.

Poliția Locală a venit, dar nu a amendat

Cetățeanul recunoaște că polițiștii locali au răspuns prompt la fiecare apel, însă se plânge că intervenția se oprește mereu la același nivel: avertisment verbal. Nicio amendă, nicio ridicare a vehiculului, nicio măsură care să descurajeze real comportamentul.

„De fiecare dată s-au dat doar avertismente, iar asta nu convinge pe nimeni", notează el, adăugând că nu poate fi permanent disponibil să sune la fiecare incident.

Marcajul de tip hașură are rol de restricționare a parcării și semnalizează, de regulă, zone în care oprirea poate împiedica vizibilitatea, accesul sau siguranța traficului. Ignorarea lui repetată, fără consecințe, ridică semne de întrebare cu privire la eficiența sancțiunilor aplicate.

Clujeanul subliniază că problema nu este recentă și că a revenit cu reclamații de mai multe ori. „Sunt deja mai bine de 5 luni de cînd durează situația aceasta", scrie el, cerând autorităților să treacă la măsuri concrete, nu doar la avertismente care, în practică, nu au niciun efect.

Comentarii Facebook