Cluj: Un TIR și o semiremorcă au fost cuprinse de flăcări! A existat pericolul ca flăcările să se extindă și la alte autoutilitare


Un incendiu a izbucnit marți după masa, în incinta unui operator economic  de pe strada 1 Mai din  Dej, județul Cluj.

Flăcările au cuprins un autocamion dar și o semiremorcă, prelata acestora fiind afectată serios.  La fața locului au ajuns de urgență 2 echipaje de pompieri, aceștia reușind din fericire să stingă flăcările înainte ca acestea să se extindă la alte utilaje și autovehicule aflate în apropiere.

,,Două echipaje din cadrul Detașamentului Dej au finalizat, în urmă cu puține momente, o intervenție pentru stingerea unui incendiu care a produs pagube la un autocamion și o semiremorcă situate în incinta unor operatori economici de pe strada 1 Mai din municipiul Dej. Mai exact, flăcările s-au manifestat la spatele unuia dintre autocamioane, distrugând prelata în totalitate.

Totodată, a fost afectată prelata unei alte semiremorci, pe o suprafață de aproximativ 8 metri pătrați. Intervenția promptă a forțelor noastre a făcut ca incendiul să fie lichidat în limitele găsite, reușindu-se protejarea mai multor autoutilitare și utilaje aflate în imediata vecinătate.”, transmite ISU Cluj, pentru Știri de Cluj.

Imagine cu caracter ilustrativ


Comentarii Facebook