Cluj: Scene de groază în Turda! O femeie a fost reținută după ce și-a atacat mama și fratele minor în plină stradă VIDEO


În data de 8 mai a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Turda au dispus masura reținerii pentru 24 de ore față de o femeie, de 28 de ani, din municipiul Turda, cercetată sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de tâlhărie calificată, precum și a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

În fapt, din probatoriul administrat a reieșit că, la data de 1 mai a.c., în jurul orei 19:15, în timp ce se afla pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Turda, în fața unui magazin, aceasta ar fi exercitat acte de violență asupra a două persoane, respectiv mama sa, o femeie de 52 de ani, și fratele său minor, profitând de starea de vulnerabilitate a acestora. 

„Prin lovituri, îmbrânceli și smulgerea bunurilor, femeia ar fi deposedat cele două persoane de suma de 300 de lei și un telefon mobil. Prin acțiunile violente comise în spațiul public a fost tulburată ordinea și liniștea publică. În urma celor constatate, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, fiind depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Cluj”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj. 

În cursul zilei de astăzi, 9 mai a.c., femeia a fost prezentată în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.


Comentarii Facebook