Cluj: S-au format echipe de căutare pentru găsirea viceprimarului dispărut


Viceprimarul comunei Suatu a dispărut fără urmă de acasă și autoritățile au lansat căutări pe mai mulți kilometri în jurul localității. 

La data de 13 ianuarie a.c., Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre plecarea voluntară a unui bărbat, de 49 de ani, din comuna Suatu.

Acesta ar fi plecat de la domiciliu în cursul aceleiași zile.

Pentru depistarea acestuia, au fost organizate acțiuni de căutare, activități care continuă și în prezent.

Au fost angrenați atât polițiști, cât si mijloace tehnice (drone) și patrule chinotehnice.

De asemenea, căutările sunt sprijinite de localnici, urmând a fi suplimentate de jandarmi, dar și de voluntari din cadrul Cert.

Comentarii Facebook