Vineri 7 Mai

Cluj: ”Regele” cazinourilor a murit după ce a luat un pumn în barbă chiar în sala de jocuri de noroc - FOTO

 

Un incident brutal petrecut la o sală de jocuri de noroc a dus la moartea unuia dintre cei mai cunoscuți cămătari din Cluj-Napoca.

 

Oun Ahmed, un arab naturalizat la Cluj, era cunoscut de mulți ani drept un împătimit al jocurilor de noroc. Se pare că, în câțiva ani, Oun Ahmed a jucat peste un milion de euro la jocurile de noroc.

 

În data de 22 decembrie 2016, Oun Ahmed s-a dus la o sală de jocuri de noroc din centrul Clujului și a jucat foarte mulți bani. În sala de joc și-a făcut apariția și Gabor Rupi, un cămătar din Turda, județul Cluj, cunoscut pentru stilul său violent.

 

Cei doi s-ar fi contract verbal, deoarece Ahmed Oun i-a cerut lui Gabor Rupi să îi restituie un împrumut de 100 de euro. ”S-a dus la acest Gabor Rupi, iar la un moment dat au ajuns să se bată. El i-a cerut banii, iar țiganul i-a dat cu flit. Oun Ahmed a trecut de la vorbe la fapte și a vrut să îl lovească, dar Gabor Rupi a fost mai rapid și i-a dat un singur pumn în barbă. În cădere, victima s-a lovit la cap și a făcut un hematom subdural care în cele din urmă l-a omorât”, spune un polițist clujean.

 

Oun Ahmed a fost internat la Clinica de Neurochirurgie, unde a fost operat de urgență, dar a decedat în data de 23 ianuarie 2017.

 

Gabor Rupi este cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte. ”Din păcate nu putem merge decât pe această infracțiune. Arabul Oun a fost agresiv, a sărit la bătaie, iar Rupi i-a dat cu pumnul în barbă. Vorba interlopilor: dai cu pumnul în barbă, că barba nu are mușchi”, mai spune polițistul.

Comentarii Facebook