Marti 7 Decembrie

Cluj-Napoca: Marcaje rutiere confuze într-o intersecție importantă - VIDEO

 

O intersecție extrem de importantă pentru traficul care vine dinspre cartierul Grigorescu creează confuzie în rândul șoferilor. 

 

Marcaje rutiere contradictorii. După aproximativ 5-6 zile de la aplicarea lor şi de la întâlnirea pentru „evaluarea situaţiei actuale a traficului rutier în Cluj-Napoca” organizată de prefectul Clujului, marcajele rutiere contradictorii încă sunt la locul lor, deşi zilnic trec pe strada respectivă autospeciale aparţinând de MAI şi POLIŢIA LOCALĂ, iar agenţii s-ar putea autosesiza. 

 

Chiar dacă am presupune că ”Dorel” a aplicat greşit marcajele, cineva de la vreun serviciu al Primăriei a recepţionat lucrarea. Probabil încă mai are job şi cu siguranţă va primi felicitări şi un bonus de Crăciun, iar firma care a aplicat marcajele va primi contracte si pe viitor.

 

Oare ”Dorel” nu a aplicat marcajele conform unor planuri aprobate de Biroul Rutier si unul din multele departamente ale primăriei? Acum că traficul rutier s-a fluidizat, drum bun!”, a explicat un șofer pe Trafic Tube.

 

Intersecția este situată lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj, pe sensul Grigorescu - Centru. 

 

Șoferul care a semnalat cazul face referire la ședința care a avut loc în luna octombrie, la Prefectura Cluj, pentru a se găsi soluții pentru traficul tot mai sugrumat din oraș și de la intrările în municipiu.



Comentarii Facebook